Cocheta bază sportivă ce a „răsărit” la Chişineu Criş în urma cu patru ani obligă sportul-rege să ţină pasul. 14 miliarde de lei vechi au fost alocate din bugetul local pentru mândria chişăuanilor, stadionul cu o capacitate de 500 de locuri pe scaune şi alte facilităţi ce l-ar putea face bun de joc pentru Liga a 2-a. Deocamdată, arena a găzduit doar întreceri de Liga 3-a, în primăvara anului 2013, când Crişul fuziona cu Europa Alba Iulia. „Construcţia” nu a durat decât o jumătate de an, iar din acel moment gruparea de pe malul Crişului Alb şi-a propus să ajungă prin forţe proprii în eşalonul trei, acolo unde rezista cu brio între anii 1985-1989.
În ultimele trei sezoane, formaţia „alb-albastră” s-a clasat mereu pe unul din primele patru locuri în Liga a 4-a, dar de fiecare dată i-a lipsit ceva pentru a ajunge la barajul de promovare. Anul acesta lucrurile au fost făcute altfel încă din start, iar parcursul liderului Ligii a IV-a Arad vorbeşte de la sine: 15 meciuri, tot atâtea victorii, golaveraj 57-4!
Cuplul Cherecheşi – Roşca, refăcut după un an de zile
Pierzându-şi sprijinul în Consiliul Local Chişineu Criş, preşedintele Daniel Cherecheşi a făcut un pas în spate în vara anului trecut. Odată cu el pleca şi antrenorul Mihai Roşca, iar frâiele erau preluate de Gheorghe şi Alin Drăgan. Cei doi au cârmuit binişor „corabia” până spre finalul stagiunii, când – însă – plusul de experienţă al Cermeiului şi-a spus în cele din urmă cuvântul.
În vară, odată cu alegerile locale, „rocada” s-a făcut din nou şi Cherecheşi era din nou la conducere. „Fără să stau pe gânduri am apelat la profesorul Roşca. Asta a fost promisiunea mea către el, trebuia să terminăm ceea ce începusem în vara anului trecut. Din punctul meu, de vedere este printre cei mai buni antrenori din judeţul Arad, are în spate ani de experienţă în ligile doi, trei şi patru”, a spus managerul Crişului despre tehnicianul care le-a pregătit pe ACU în liga secundă, West Petrom Pecica şi Şoimii Pâncota, în Liga 3-a şi mai multe formaţii în primul eşalon judeţean.
Lângă „Ole” Roşca a revenit şi Sandu Ţamboi, olteanul cu atribuţii de antrenor secund, responsabil în special cu pregătirea portarilor.
Buget de 450 de mii de lei
Obiectivul declarat al Crişului pentru stagiunea 2016-2017 este clasarea pe unul dintre primele trei locuri ale clasamentului, iar pentru asta oficialităţile locale au alocat 4 miliarde şi jumătate lei vechi. „900 de milioane de lei vechi merg la Crişul 2, echipa <<satelit>> din Liga 6-a şi la cele trei echipe de copii şi una de juniori. În rest, ne concentrăm pe Liga a 4-a şi, până acum, cred că am cheltuit cu cap fiecare leu. Trebuie să spun că totul se întâmplă prin sprijinului necondiţionat oferit de Consiliul Local şi al primarului Gheorghe Burdan. Alături de ei, la club, lângă mine, este un preşedinte venit din lumea fotbalului, în persoana lui Emilian Lasc. Toţi suntem un întreg şi cred că facem o imagine şi o propagandă bună oraşului Chişineu Criş”, susţine Cherecheşi.
„Calitate, nu cantitate”
Mare parte a succesului „alb-albaştrilor” se datorează campaniei de achiziţii din vară. „Am mers după principiul calitate, nu cantitate. Totodată, am căutat jucători de caracter, obişnuiţi cu munca la orice nivel. Trebuie să recunoaştem că am avut noroc şi cu dezmembrarea vechii Pîncota, acolo de unde au venit doi dintre fotbaliştii care şi-au pus clar amprenta pe rezultatele din tur, Alin Pavel şi Alin Mihai. Era important să ţinem pe loc nucleul de anul trecut şi aici mă refer inclusiv la bihorenii sosţiţi în primăvară, Modan şi Jude. Apoi, am mai apelat şi la alţi fotbalişti din judeţul vecin, profitând şi de poziţia noastră geografică, dar şi de renumele pe care ni l-am făcut, acela de club serios şi stabil din punct de vedere financiar”, a mai punctat
managerul Crişului.
De multe ori pe parcursul turului de campionat, Crişul Chişineu Criş a avut probleme de efectiv. Nu
neapărat, dintre cele care să afecteze primul „11”, ci în special la nivelul băncii de rezerve. Acestea au fost provocate şi de plecarea mijlocaşului Florin Rus în străinătate, dar şi de accidentarea juniorului Selejan. Conducerea clubului nu a stat cu mâinile în sân şi a întărit lotul cu jucători liberi de contract, orădenii Teşedan şi Ember.
Un singur fotbalist din primul „unsprezece” nu a jucat mai sus
În sprijinul afirmaţiei „calitate, nu cantitate” vin şi CV-urile fotbaliştilor. Practic, toţi fotbaliştii din lot, exceptându-i pe cei doi portari şi juniorii din pepniera clubului, au evoluat mai sus, în ligile doi şi trei. Din „unsprezecele” cel mai des folosit doar goal-keeperul Lucian Mucha (25 de ani) a jucat până acum doar în Liga 4-a.
În rest, în faţa sa s-au aflat: Alin Ciornei (23 de ani, Liga a 3-a), Alin Pavel (30 de ani, Liga a 2-a), Remus Lung (39 de ani, Liga a 2-a), Dorin Jude (29 de ani, Liga a 3-a) – Sebastian Borşa (20 de ani, Liga 3-a), Teodor Turcuş (29 de ani, Liga 2-a), Petrişor Jichici (21 de ani, Liga a 3-a), Iosif Covaci (23 de ani, Liga a 3-a) – Alin Mihai (31 de ani, Liga a 2-a), Nicu Modan (21 de ani, Liga a 3-a). Rezerve: Ciprian Pătroi (23 de ani, judeţ), Cristian Sulea (19 ani, junior), Mădălin Selejan (21 de ani, Liga 3-a), Ionuţ Chiş (16 ani, junior), Eugen Deloreanu (19 ani, Liga a 3-a), Andrei Horga (18 ani, junior), Loredan Todinca (16 ani, junior).
Cel mai des în cărţile de vizită ale jucătorilor menţionaţi apar cluburile: Luceafărul Oradea, FC Olt, UTA şi Şoimii Pîncota, Naţional Sebiş şi CS Oşorhei.
Din momentul în care au venit la Chişineu Criş, în a doua parte a turului, Florin Teşedan (22 de ani, Liga a 3-a) şi Raul Ember (28 de ani, Liga a 2-a) au bifat destule minute şi se anunţă „piese” importante pentru retur.
În schimb, singurul prim divizionar carea a jucat în stagiunea de toamnă la Chişineu Criş, mijlocaşul Lucian Todea, s-a despărţit la începutul lunii noiembrie de „alb-albaştrii”. „Nu a confirmat, nu am fost mulţumit de el şi am reziliat de comun acord contractul cu el”, a fost explicaţia lui Daniel Cherecheşi.
28 de goluri de la „M&M”
Pe lângă defensiva, unde experienţa meciurilor tari a lui Pavel, Lung şi Jude a contat enorm, ca, de altfel şi calitatea portarului Mucha sau travaliul lui Ciornei, un punct forte al liderului neînvins al Ligii a IV-a Arad a fost ofensiva. Alin Mihai şi Nicu Modan au fost spaima porţilor adverse, ajungând în foarte scurt timp să se lege ca şi cuplu de atacanţi. Dintre cele 57 de goluri reuşite de Crişul, 28 vin de la cuplul „M&M” cu rezonanţă în lumea dulciurilor. Cei doi şi-au împărţit frăţeşte golurile (14-14), pe lista marcatorilor din tur mai apărând: Ciornei şi Covaci – cu câte şase reuşite, Borşa – 5, Lung – 4, Jichici şi Ember – câte două, iar Turcuş şi Todea, una singură. Două au fost autogoluri ale adversarilor.
„Parcursul perfect ne obligă şi mai mult, campionatul se joacă”
Deşi a avut un parcurs fără greşeală, Crişul doreşte să mai umble la lotul de jucători. Negocierile cu unii jucători au şi demarat deja, dar: „Înainte de toate, trebuie să vedem de cine ne despărţim. Vor fi unul-doi jucători, iar achiziţiile în jur de două-trei. Dintre jucătorii importanţi nu vrem să dăm drumul nimănui, nu suntem deschişi la negocieri nici măcar cu grupări de Liga a 2-a. Parcursul perfect, în care speram, dar – poate – nu credea nimeni cu adevărat, ne obligă şi mai mult să ţinem steagul sus şi să rămânem în frunte. Distanţa de 5 puncte faţă de locul doi nu e mare, mai ales că Lipova are şi ea echipă bună, de luat în seamă. Campionatul se joacă, mai
ales că avem deplasări grele cu trei dintre formaţiile din Top 6, Sântana, Pecica şi Felnac. Important este, însă, să reuşim să ne întărim lotul cu jucători de calitate şi să facem o pregătire bună de iarnă. Vrem să arătăm şi mai bine din retur, dar mai ales să aducem şi mai multă lume la stadion. Din acest punct de vedere, am rămas puţin dezamăgiţi. La ce parcurs a avut echipa şi ce fotbal bun a jucat, ne aşteptam să jucăm mereu cu tribuna plină şi să mai avem oameni şi lângă gard. Poate, la primăvară, chişeuanii se vor apropia şi mai mult de această echipă ce reprezintă comunitatea din care fac şi eu parte”, a încheiat Cherecheşi.
Parcursul toamnei:
Crişul Chişineu Criş – UTA III 2-1
Victoria Zăbrani – Crişul Chişineu Criş 0-4
Crişul Chişineu Criş – CS Ineu 4-1
CS Dorobanţi – Crişul Chişineu Criş 0-5
Crişul Chişineu Criş – Victoria Felnac 1-0
Crişul Chişineu Criş – Cetate Săvîrşin 3-1
ACS Socodor – Crişul Chişineu Criş 0-8
Crişul Chişineu Criş – Progresul Pecica 4-1
Şoimii Lipova – Crişul Chişineu Criş 0-1
Crişul Chişineu Criş – Unirea Sântana 1-0
Păulişana Păuliş – Crişul Chişineu Criş 0-4
Crişul Chişineu Criş – CS Glogovăţ 5-0
Voinţa Mailat – Crişul Chişineu Criş 0-8
Crişul Chişineu Criş – Şoimii Şimand 4-0
Frontiera Curtici – Crişul Chişineu Criş 1-3
sursa: http://liga2.prosport.ro/liga-4/ligi-judetene/crisul-recordurilor-povestea-din-spatele-parcursului-perfect-al-campioanei-de-toamna-in-liga-a-iv-a-arad-16013876
Chișineu-Criș, Strada Înfrățirii nr. 97, județul Arad
Telefon | 0257 - 350 - 098 |
---|---|
Fax | 0257 - 350 - 059 |
primariachcris@yahoo.com |
Urmărește-ne pe Facebook